Ce puteți face la noi
Fără a avea pretentia de a epuiza tot ce puteti face la noi, în mijlocul unor oameni primitori și într-un cadru cu o climă plăcută, mai jos sunt prezentate idei de vacanță, de petreceri, de evenimente. Va dorim ședere plăcută la noi!
Evenimente
Evenimente private sau corporate
Fie că este vorba de zile de naștere, botezuri, nunți și toată gama de evenimente personale, fie că este vorba de evenimente de tip corporate, de la cele mai simple pâna la cele mai complexe, pensiunea noastră asigură un spațiu plăcut, în mijlocul unui peisaj natural curat și frumos. Punem la dispoziție nu numai spațiile de desfășurare a evenimentelor, dar și personalul binevoitor, amabil și restaurantul propriu cu preparate tradiționale variate și foarte gustoase. Mărturia noastră o reprezintă miile de oaspeți care ne-au trecut pragul!
Destinații turistice
Turism local
Existenţa în Comuna Lereşti a suprafeţelor ocupate de ape şi de păduri implică o biodiversitate ecologică, necesitând măsuri speciale de asigurare a echilibrului silvic şi de evitare a poluării ecosistemelor. Aceste condiţii favorizează crearea unei zone turistice care asigură condiţii optime de agrement atât pentru locuitorii comunei cât şi pentru cei din alte zone ale ţării.
Comuna Lereşti constituie punctul de plecare spre numeroase obiective de un interes turistic deosebit, cum ar fi: Castrul Roman Jidava, Mănăstirea Negru – Vodă Câmpulung, Mausoleul de la Mateiaş – Valea Mare Pravăţ, Mănăstirea Ciocanu din Bughea de Jos, Băile termale din Complexul Măgura din Bughea de Jos, Vărful Iezer, Barajul Râuşor.
Muscelul, înzestrat cu monumente ale naturii ca: Piatra Craiului, Papuşa şi Iezerul, Defileul si Cheile Dâmbovicioarei, reprezinta una din cele mai frumoase zone ale tarii.
Personalul nostru vă stă la dispozitie pentru orice informație în legătură cu obiectivele turistice locale.
Aventuri în munții Iezer
Iezer Venture
Ai șansa să evadezi din mediul urban, unde ești înconjurat de lucruri făcute de mâna omului și să te bucuri de frumusețea și puritatea naturii, rezultat al creației divine. Cu mașinile noastre special pregătite de off road, vei ajunge în locuri sălbatice, nepoluate și greu accesibile. Vei petrece toată ziua în natură, vei avea parte de adrenalină și multă voie bună. Te vei bucura de un prânz în stil tradițional la stână, care este inclus în preț. Vei avea posibilitatea de a zări animale sălbatice în mediul lor natural. Vei avea parte de amintiri memorabile: peisajele de vis de la stâna Strâmtu, vei experimenta viața ciobanilor la stână, te vei plimba la barajul Râușor și vei vizita cimitirul Eroilor. Echipă tânără și prietenoasă. Pe tot parcursul experienței vei fi însoțit de către noi, Eduard și Octavian. Pentru mai multe detalii accesați situl IezerVenture.
Religie și spiritualitate
Trei mănăstiri rupestre, una mai frumoasă ca cealaltă, formează un triunghi echilateral, o formă geometrică perfectă, cunoscută ca triunghiul iniţiatic, magic sau sacru al Argeşului, cu latura de 20 km. Acest traseu combina istoria cu spiritualitatea si cu misticismul si se poate face intr-o singura zi. Sunt locuri naturale impresionante prin frumusete, in care am descoperit schituri rupestre, altare ale lui Zalmoxe, biserici ctitorite de legendarul Negru Voda, pe Cavalerul Trac, o biserica cu doua altare, urme de pasi lasate in piatra, monumente ridicate in cinstea luptatorilor anticomunisti, s.a.m.d.
Mănăstirea Nămăiești
Legendele Mănăstirii Nămăieşti unește povestea bisericuţei din grotă de un păstor care ar fi dormit cu oile pe stânca în care este dăltuită biserica. Se spune, din bătrâni, că acestuia i s-ar fi arătat în timpul nopții însăşi Maica Domnului, care i-ar fi cerut să sape în piatra de sub el pentru a ajuge la locul unde era ascunsă o veche icoană.
Schitul Cetățuia Negru Vodă
Cum ieși din comuna Cetățuia, județul Argeș, brusc în fața ta, se va arăta un relief aparent ciudat, diferit dar impresionant. Este modalitatea naturii de a te avertiza că urmează ceva frumos și unic, un loc special din județ, denumită de mulți teologi “Meteora României”: Schitul Cetățuia Negru Vodă.
Zona este înconjurată de peșteri săpate în stâncă de călugării cunoscuți ca „cei ce umblă printre nori”, ce s-au stabilit aici. Peșterile sunt greu accesibile fără echipament special.
Corbii de Piatră
Din Campulung pana la Manastirea Corbii de Piatra sunt 35 km. In satul Jgheaburi, se lasa descoperita, la poalele unei stanci masive, manastirea ce dateaza din sec XIV, cu cea mai veche pictura din Tara Romaneasca, cunoscuta drept o vatra ascetica romaneasca. Prima atestare documentara este din jurul anilor 1500, cand se pomeneste reinfiintarea bisericii, dar cu siguranta are o vechime mult mai mare, fiind posibil ca pictura murala de aici sa fie cea mai veche din Romania. Bisericuta sapata intr-un perete imens de gresie are doua altare, lucru nemaintalnit in Romania, fiind se pare, o caracteristica bizantina de secol X, cu dedicatie hramului dublu. Acest sfant locas a fost inchinat domnitorului Neagoe Basarab.
Sport
Activități sportive
Dacă sunteți amator de sport în aer liber, într-un cadru natural excepțional, cu ape pure și aerul cel mai curat din țară, atunci aveți multiple posibilități.
Trasee și drumeții montane sau locale
Pescuit
Pescuitul se poate efectua atât pe apele Râului Târgului sau apele din apropiere, cât și pe Barajul Râușor (cu exceptia zonei de siguranță de 500m în aval si 250m în amonte). Permisul se poate obține pe loc, în cazul unui control, iar prețul este 30 lei/zi, sau se poate achiziționa de la ANPA și DS Argeș – OS Câmpulung. Regulamentul general corespunde cu regulamentul ANPA.
Ciclism, automobilism, hardenduro
În zonă se organizează anual competiții de hardenduro (Asociația Tourmont, Cupa hardenduro Câmpulung), mountain bike (Trofeul Lupii Dacilor, MTB Academy Cup Câmpulung etc) și automobilism (Campionatul național de de viteză în coastă Trofeul Câmpulung, Rally-Cross).
Participanții, dar și spectatorii la aceste competiții pot obține cazare și servicii de calitate la Pensiunea Amada, într-o zonă liniștită, cu aer de munte, mâncare delicioasă, care vor aduce sigur un spor și calitate în activitatea sportivă.
Manifestări culturale locale
Cultura locală
Puteți participa la obiceiurile locale sau evenimentele culturale care au loc în localitatea Lerești:
- ‘’Dragobetele’’ ziua indragostitilor in tradiția romanesca
- Festivalului Covrigilor cu ou
- ‘’Focul lui Sumedru ‘’
- Ziua comunei Lerești
- Festivalul de film documentar Cinepub
Patrimoniul cultural -Lista monumentelor istorice din Comuna Lerești
- AG-I-s-A-13366 – Ruinele Bisericii din Lerești – Sat Lerești, Comuna Lerești – Sec.XV
- AG-I-s-A-13387 – Situl arheologic de la Voinești, punct “Mailatoaia” – Sat Voinești, Comuna Lerești, “Mailatoaia” pe “Malul lui Cocos” pe
campul de la E de sat - AG-I-m-A-13387.01 – Castru de pamânt – Sat Voinesti, Comuna Lerești, “Mailatoaia” pe “Malul lui Cocos” pe campul de la E de sat – Epoca romană,
sec.II,d.Hr. - AG-I-m-A- 13387.02 – terme – Sat Voinești, Comuna Lerești, “Mailatoaia” pe “Malul lui Cocos” pe campul de la E de sat – Epoca romană, sec.II,d.Hr.
- AG-II-m-B-13720 – Biserica “Înălțarea Domnului” – Sat Lerești, Comuna Lerești – 1929
- AG-II-m-B-13721 – Biserica “Sf.Îngeri” – Sat Lerești, Comuna Lerești – 1860
- AG-II-m-B-13852 – Cămin Cultural – Sat Voinești, Comuna Lerești – 1937
Picnicuri și drumeții călare
Călărit montan
“Herghelia 7 cai” de la Nămaiești (De la pensiunea noastră puteti ajunge în Nămaiești în cel mult 30 minute cu mașina) vă poate oferi plimbări călare de o zi pe trasee de munte precum și alte activități ecvestre. Plimbarea durează circa 6 ore și include și pauza de masă unde se servesc bucate tradiționale de munte.
În Lerești activează centrul de echitație “Caii Munților” oferind drumeții călare, instructori de călărit, toată gama de activități legate de minunații prieteni ai omului – caii. Pagina de facebook este “Caii Munților” și vă recomandăm călduros s-o vizitați: aventură, recreere, liniște, natură, sensibilitate- într-un cuvânt VIAȚĂ! Mai jos sunt și 4 fotografii de pe pagina lor de FB.!
Activități recreative
La noi
Puteți, de asemenea, să efectuati activități recreative chiar in cadrul pensiunii. Dispunem de curte și spațiu în aer liber, echipament de darts sau tenis de masă, loc de joacă pentru copii și oferim toate condițiile pentru petrecerea plăcută a timpului în cadrul pensiunii, fie că ești activ, fie că pur si simplu vrei să lenevești și să-ți incarci “bateriile”!